Campania „Zambetul unui copil conteaza”

Vineri, 29 mai a avut loc la Pleiada Boutique Hotel & Spa evenimentul caritabil „Zambetul unui copil conteaza” organizat de catre organizatia Salvati Copiii Iasi. Obiectivul serii a fost strangerea de fonduri, necesare pentru recuperarea copiilor, victime ale violenței, ce au suferit rele tratamente din partea părinților sau a persoanelor apropiate, dar și alte forme de abuz precum cel emoțional și sexual.

Evenimentul a constat intr-o cina speciala, recitaluri de muzica si momente de dans, prezentari de moda si o licitatie de obiecte in scopul strangerii de fonduri, la care au participat peste 100 de personalități din mediul public și privat, oameni de afaceri, designeri și artiști, precum Paula Seling.

Petite Coco a participat la licitatie cu doua tinute de ocazie pentru fetite, Candy si Scarlet, alaturi de designerii Rhea Costa si Diana Barbur, magazinele online pentru copii Hey Princess, Gioia, Sisi, Innocence, Kids Fashion Designer, dar și de producători locali precum Minibel, Iridor, Be You sau Inamorata.

La multumim celor din organizatia Salvati Copiii Iasi pentru ca ne-au invitat sa facem parte din acest proiect si le dorim mult succes in continuare!

De 1 iunie ne gasiti in Craiova!

Asa cum am dezvaluit deja in titlu, de ziua copilului, mai precis intre 30 mai si 1 iunie, veti gasi o parte din hainutele noastre expuse in magazinul STYLE AFFAIRS Image Store & more, alaturi de alte branduri romanesti pentru copii. Vom avea multe modele atat pentru fetite, cat si pentru baieti si bineinteles, nu vor lipsi reducerile!

Va asteptam cu drag la o cafea si un pic de shopping pentru cei mari si momente de joaca pentru cei mici!

Iohanna = Sweet Cupcake

Iohanna

Iohanna a implinit 2 anisori si parintii ei s-au bucurat atat de mult incat au facut o mare petrecere spre nemaipomenita ei bucurie ;) Alaturi i-au fost cei dragi, iar mamica ei s-a gandit la toate aranjamentele.

In primul si in primul rand, o rochita ca in povesti, fina si delicata, model „Cupcake„, cu cateva mici adaptari pentru a fi o adevarata printesa a timpurilor noastre. Nici decorurile nu au fost insa mai prejos, iar mamica a purtat o rochita la fel de eleganta.

Nu ne credeti? Uitati ce poze frumoase am primit ;) Multumim, Andreia!

Iohanna-rochita fete cupcake-5

Iohanna-rochita fete cupcake-1

Iohanna-rochita fete cupcake-4 Iohanna-rochita fete cupcake-3 Iohanna-rochita fete cupcake-2 rochita si accesoriile iohanneiAranjament masa petrecereIohanna-rochita fete cupcake-6

„O’Malley”

Si pentru ca nu am mai scris demult ceva pentru baieti, revenim cu un costumas foarte simpatic, „O’Malley”, pe o culoare care noua ne-a placut foarte mult, mov regal. Costumasul mai are modificari fata de modelul initial, renuntandu-se la cateva detalii, insa rezultatul final noua ne-a placut foarte mult!

costum-baieti-omalley

Vezi costumul „O’Malley” in magazinul nostru online!

„Musette” – rochita pentru fetite cu pisicuta roz…

Daca varianta initiala a rochitei „Musette” a fost creata pe o combinatie foarte eleganta de crem-ivoire si negru, poza de mai jos demonstreaza ca modelul poate fi foarte copilaresc si vesel, daca in loc de nuantele initiale alegem un roz pal… aaaa… rochita a fost realizata si pe nuante de crem-maro: www.petitecoco.ro/blog/totul-pentru-botez

Compleu botez fetite Musette - Petite Coco

Pentru a vedea rochita in magazinul nostru online, va rugam sa dati click aici!